Leonardo DiCaprio reușește să se mențină într-o formă de invidiat la cei 49 de ani ai săi. Însă, nu este deloc ușor! Starul urmărește câteva principii de la care nu se abate și are o dietă bine pusă la punct. Ce mănâncă, de fapt, dimineață, la prânz și seara?
Citește și: AU DECLANȘAT INCENDIUL! TOP 30 SEXY-VEDETE CU PĂRUL LUAT DE VÂNT! CRISTINA ICH, ANTONIA SAU GINA PISTOL…
Celebrul actor internațional încearcă să nu își arate vârsta și vrea să se mențină în formă maximă. Probabil, acesta este și unul dintre motivele pentru care reușește să cucerească iubite tinerele de 20-25 de ani. Totuși, frumusețea cere sacrificii.
Pe lângă o alimentație sănătoasă, Leonardo DiCaprio face și foarte mult sport, sub supravegherea unui antrenor personal. Starul are un program bazate pe exerciții de ardere a grăsimilor, antrenament de forță, cardio sau yoga.
Actorul principal din Titanic nu se joacă atunci când vine vorba de aspectul lui fizic. Leonardo DiCaprio are un program foarte bine pus la punct, iar combinația dintre sport și alimentație este formula potrivită pentru el. Starului îi plac alimentele organice și are o dietă care include nuci organice, semințe, legume, carne de vită sau pui și multe altele.
În principiu, vedeta internațională are un plan alimentar pe care îl urmează și respectă cele trei mese principale ale zilei. Spre exemplu, la micul dejun, celebrul actor alege să consume nuci, shake-uri proteice, pâine prăjită, avocado, fructe. În ceea ce privește prânzul, aici menționăm alimente precum legume proaspete, salată, semințe de ulei de in, ulei de măsline. Iar la cină, starul mănâncă pește sau pui la grătar, supă de legume, conopidă sau ardei capia.
Prin alimentele alese pentru programul său, actorul s-a asigurat că primește energia de care are nevoie, dar ține sub control și kilogramele în plus. Bineînțeles, un rol important îl are și sportul. Așa cum am spus mai sus, Leonardo DiCaprio se ține serios de treabă și are un antrenor personal care îl îndrumă la fiecare pas. De asemenea, vedeta bea în fiecare zi trei litri de apă.